În 1860, în timpul săpăturilor arheologice din Valea Regilor, marchizul Agrain, egiptolog, a descoperit un inel ciudat fabricat din gresie neagră (piatră) de Assouan. Acest inel curios se compune din mai multe forme geometrice. Pentru început, un triunghi, urmat de trei pătrate mici, apoi trei dreptunghiuri mari, urmate de alte trei pătrate mici şi în cele din urmă încă un triunghi. Fiecare triunghi are vărful aplecat şi unit în partea posterioară a inelului printr-o falie. Mai târziu acest inel va fi cunoscut sub numele de Inelul lui Ra, Inelul Atlantida sau chiar Inelul Louksor. După moartea marchizului Agrain, inelul a fost moştenit de către Howard Carter, celebrul egiptolog englez şi a fost păstrat de acesta până la moartea lui în 1939. In anul 1922, Lordul Carnarvon şi Howard Carter au făcut una dintre cele mai măreţe descoperiri arheologice, au pătruns în fabulosul mormânt al lui Tutankamon, în ciuda inscripţiei prezente la intrarea în mormânt: "Aripile Morţii îl vor atinge pe cel care va profana odihna eternă a Faraonului".

    După această profanare, un blestem fulgerător s-a abătut asupra tuturor (18 în total!) celor prezenţi acolo la deschiderea sarcofagului şi care manipulaseră, împrumutaseră pentru expoziţii sau utilizaseră obiectele din mormântul lui Tutankamon. Unii s-au îmbolnăvit, alţii au suferit accidente misterioase (anumite persoane au susţinut că ciuperci microscopice prezente în mumie ar fi fost responsabile pentru moartea arheologilor, dar nu trebuie uitat că mulţi au pierit din cauza unor accidente şi a unor boli, care nu aveau nicio legătură cu probleme de natură infecţioasă...). Toţi au murit, cu excepţia lui Howard Carter care a murit 17 ani mai târziu de bătrâneţe. Au apărut diverse întrebări cu privire la imunitatea sa. Howard Carter a răspuns rapid spunând că avea în posesie un talisman protector. După moartea sa în 1939, s-au descoperit în casa lui o serie de scrieri şi atunci s-a descoperit că acel talisman nu era altceva decât Inelul lui Ra (a cărui creaţie a fost atribuită poporului Atlantidei) primit cadou de la marchizul Agrain. Ultimul proprietar cunoscut a fost Andre de Belizal, celebrul cercetător în fenomenologia vibraţiilor. Forţa acestui inel constă în forma gravurilor sale, gravuri care ar produce un fel de câmp energetic şi care îl protejau pe Carter de U.N. (unde negative) prezente în mormânt, împreună cu multe alte capcane invizibile.
    Astfel inelul se impregnează cu esenţa purtătorului, motiv pentru care nu se împrumută. Toată forţa sa stă în formă. Inelul oferă protecţie împotriva undelor de formă negative, tulburările micro-vibratorii.